De ce apar diferente intre consumul inregistrat de contorul de bransament al scarii de bloc si suma contorilor din apartamente?
Diferenta intre inregistrarea contorului de bransament si suma contorilor din apartamente nu este data de o singura cauza, de obicei cea mai des invocata este pierderea de apa in instalatia interioara din subsol, ci poate fi data de un ansamblu de factori cumulati sau nu la un moment dat, sau decurgand unul dupa altul la alt moment, cum ar fi:
– caracteristicile tehnice şi metrologice (clasa de precizie) ale contoarelor (repartitorilor) folosite în contorizarea individuală in apartamente;
– fiabilitatea acestor contoare avand in vedere ca un contor are maxim 10 ani perioada de utilizare normala;
– fraudarea contoarelor cu cuplaj magnetic cu ajutorul magnetilor;
– bransamente clandestine in fata contorilor direct din ghena, care nu se pot observa la o verificare sumara;
– trecerea intr-o clasa inferioara de precizie a contorilor montati vertical ,fata de pozitia normala de montare care este orizontala cu oglinda contorului in sus.
– neverificarea metrologica la termenul scadent a contorilor (repartitorilor) din apartamente (nu este o conditie impusa de ECOAQUA SA, este numai hotararea locatarilor din condominiu). Amintim totusi ca un contor care nu are verificarea metrologica la zi, este pasibil de inregistrari eronate peste limitele erorilor maxim admisibile.
Toate aceste cauze care determina consumul inregistrat de contorul de scara, se intampla in instalatia interioara a scarii de bloc, care este in proprietatea comuna si in administrarea locatarilor, ECOAQUA SA Calarasi avand in exploatare si intretinere numai reteaua publica de apa, pana la intrarea in scara de bloc.